Povestea Teodorei

Înainte de a citi despre boala Teodorei Stamate, m-au impresionat ochii ei albaștri și curați, în care parcă se oglindește un cer întreg. Teodora (frumusețea aceasta angelică) este din Bacău, are 14 ani, studiază pianul (a obținut locul III la Concursul Județean de arte Dimitrie Cantemir din Onești) și o găsiți pe contul de Facebook  – Teodora Stamate.

În urmă cu ceva timp a fost diagnosticată cu sarcom Ewing (o tumoră malignă osoasă extrem de rară localizată la antebraț). Părinții au făcut eforturi financiare ieșite din comun pentru ca Teodora să facă investigații medicale în clinica WIENER  din Viena. S-au facut analize, s-a preluat chirurgical biopsia; iar printr-un tomograf TC se încearcă identificarea altor posibile locuri ale tumorii (afară de brațul stâng unde a apărut). Tatăl Teodorei, Părintele Florin Stamate, ne-a anunțat pe contul de Facebook că va urma chimioterapia și operația de înlocuirea osului afectat cu aplicarea unei proteze Ewing.

Date fiind costurile ridicate ale investigațiilor, apoi al tratamentului și al operației, Teodora are nevoie de sprijinul nostru să-i fie salvată atât mana stângă, cât și viața.